Pages

Monday, May 4, 2009

CATEVA propuneri pe adresa SRI, SIE, MAE si CSAT pentru punerea in practica a doctrinei de politica externa a Presedintiei Romaniei, neexploatata

Nu sunt de acord cu toate remarcile deputatului PSD Ion Stan din declaratia sa politica de mai jos. Normal, este o declaratie politica. Dar, pe fond, se ridica o problema grava: ce s-a intamplat cu doctrina de politica externa a Romaniei, enuntata cu atata energie de Traian Basescu, din primele sale clipe de mandat? Cine sunt sabotorii ei si unde s-a ratacit, pe drum, pana a disparut complet? Normal ar fi fost ca "fortele politice" ale acestei tari sa fi stat jos, inca de la inceputul noului mandat prezidential, si, impreuna cu specialistii zonei, din servicii si lumea academica (nu terche-berchea ca Alina Mungiu si compania de supt fonduri), sa fi lucrat la doctrina nationala de politica externa, pe care, apoi, institutiile responsabile sa o fi aplicat punct cu punct. Nu s-a facut acest lucru, din punctul meu de vedere ca urmare a infiltrarilor agentilor anti-Romania din politica, servicii si "societatea civila". Infiltrari care ajunsesera la un moment dat sa surclaseze ca numar romanii loiali tarii din institutiile cheie ale statului. Acum ce sa mai faci? Sa constati esecul. 1. Si 2, sa speram ca dupa alegerile din aceasta toamna, dupa lunga experienta amara a acestor ani, Basescu va stii sa nu se mai inconjoare numai de profitori si sa aplice doctrina de politica externa a Romaniei, conform intereselor nationale, indiferent de ce vor Itik, Ivan, lord John sau Johnny baiat frumos.

Sedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2009
1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Ion Stan - declaraţie politică:

"Războiul diplomatic al României cu Moldova, Ucraina şi Ungaria - consecinţă a crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român"

Am folosit tribuna parlamentară de nu mai puţin de 16 ori pentru a trage semnal de alarmă după semnal de alarmă, în legătură cu lipsa de orânduire, diversiunile şi provocările periculoase care şi-au făcut loc în domeniul relaţiilor externe ale României, în special în ceea ce priveşte gestionarea problemelor speciale în raporturile cu ţările vecine, întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. În esenţa lor, toate acele luări de poziţie atrăgeau atenţia asupra lipsei unor abordări de conţinut ale politicii externe, ale căror consecinţe vor fi şi mai negative decât cele de până acum.
În folclorul românesc exista o zicere cu tâlc: "De când beau şi nu mă-mbăt, s-o făcut vinul oţet". Corolarul zicerii populare ar putea fi acela că, decât să fi încercat cel care se crede ,,cel mai iubit dintre români'' să ne îmbete cu apa rece a Strategiei de securitate a Regiunii Mării Negre, mai bine ne îmbată cu vinul de dar al neamului Voronin, ca să nu ni se oţeţească relaţiile cu Republica Moldova, unde sălăşluiesc vreo patru milioane dintre fraţii de limbă, obârşie, tradiţii, obiceiuri şi suferinţe, pe care istoria şi vremurile i-au aşezat în afara fruntariilor vetrei străbune.
Vine vremea de bilanţ al mandatului Preşedintelui României, care şi-a făcut o prioritate din "securizarea regiunii adiacente Mării Negre". Înainte de a mai relua retorica demagogică din 2004-2005, să-i reiterăm cetăţeanului preşedinte câteva adevăruri incomode:
1. Strategia de Securitate a Regiunii Mării Negre nu îşi are sorgintea în laboratoarele politicii externe ale României. Ea i-a fost servită - prin agenţi de influenţă - de o organizaţie nonguvernamentală externă, mandatara unui grup select de petrolişti texani, interesat de accesul la resursele strategice din Transcaucazia, de izolarea Rusiei de Iran şi apropierea de regiunile nord-vestice ale Chinei, bogate în minereuri rare, dar şi cu tendinţe autonomiste faţă de Beijing.
2. Strategia şi vectorul ei extern de influenţă au fost intens mediatizate de o anumită parte a presei, iar analiştii serioşi ai serviciilor de informaţii pentru securitatea naţională au propus, fiindu-le aprobate, ipoteze de lucru potrivit cărora trebuiau identificate poziţiile oficiale ale Administraţiei SUA, respectiv ale Departamentului de Stat în legătură cu Proiectul regional Marea Neagră. Nu au rezultat atitudini sau gesturi politice explicite. A rezultat, în schimb, ca vectorul extern de influenţă a fost, în vremurile sale de glorie în spionaj, implicat într-un mare scandal internaţional de corupţie, soldat cu demisia premierului nipon, urmare a mituirii sale şi a altor membri ai cabinetului de către "Lockheed Martin Corporation". Întâmplător, într-o afacere cu avioane. Ca un detaliu ce poate fi util, vectorul extern de influenţă a lucrat o vreme în tandem cu William Matser, fost consilier la un birou al NATO, ulterior condamnat pentru spălare de bani proveniţi din droguri. O regiune a Mării Negre extinse ajungea şi în zone ale culturilor interzise!
3. Declaraţiile de intenţii ale înaltului demnitar român care şi-a asumat proiectul Regiunii Mării Negre, în legătură cu politica României pe relaţia estică, exprimate frust, fără perdea, în medii închise au surprins şi şocat, fiind primite cu circumspecţie şi mari rezerve, deoarece ele erau de natură a ,, turna gaz pe foc şi a incendia România''.
4. Preşedintele trebuia şi nu credeam să nu fi fost ajutat să-şi cunoască omologii de la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău. Dacă a fost sau nu receptiv, rezultatele se văd acum.
5. Politica externă nu se înscrie în logica declaraţiilor populiste ce pot fi uşor extrapolate în reacţii extremiste, naţionalist - şovine, diversiuni şi provocări, de către orientările radicale ale oricăreia dintre părţi. Preşedintele nostru a excelat în toate speciile declaraţiilor de genul ,,gura bate fundul". Numai că în cazul limbariţei prezidenţiale, fundul scos la bătaie nu a fost cel din fotoliul din Sala Tronului din Cotroceni, ci în faţa României pe care omologi vecini ai domnului Băsescu au tratat-o ca pe un fund!
6. Dacă a semănat preşedintele vânt, iar ţara culege acum furtună, înseamnă că semănătorul a călcat strâmb pe legea ţării şi trebuie cercetat pentru nedemnitatea săvârşită.
Dar mai înainte de a cerceta greşelile persoanei constituţional responsabile de politica externă şi de securitate, trebuie să aducem în faţa Parlamentului pe directorii serviciilor de informaţii pentru securitate naţională. Nu pentru că cineva tot încearcă să excludă serviciile controlului parlamentar, ci pentru că au devenit, deja, de notorietate internaţională, răspunderile ce le revin în legătură cu o sumă de evenimente grave, de pe urma cărora România este asociată revanşardismului internaţional şi tentativelor de destabilizare politică a altor ţări.
O organizaţie neguvernamentală s-a adresat unui serviciu secret solicitându-i "să scoată extremismul maghiar de sub preşul României". Argumentele solicitantului sunt de mare bun simţ. "Cazul prezumtivei tentative de asasinat asupra preşedintelui Boliviei Evo Morales a scos la iveală o chestiune acoperită timp de 20 de ani de către autorităţile româneşti: extremismul maghiar din România. Nu credem că trebuie să vă explicăm noi dumneavoastră ce efect are astăzi asupra imaginii României pe plan mondial o astfel de ştire, difuzată în ultima săptămână zi de zi, în întreaga lume.În contextul luptei globale împotriva terorismului, existenţa a doi cetăţeni români de naţionalitate maghiară într-un grup suspectat de complot pentru asasinarea unui preşedinte şi a altor oficialităţi boliviene, aduce grave prejudicii imaginii tuturor românilor, care oricum nu prea au beneficiat de o prezentare pozitivă în media internaţională de la intrarea statului nostru în Uniunea Europeană. Dimpotrivă. Ştim că din acest motiv ar fi trebuit să ne adresăm Serviciului de Informaţii Externe, care, chiar dacă nu mai spionează membrii UE şi NATO, are totuşi atribuţii de apărare a României, inclusiv atunci când se produc atacuri imagologice de tipul celor consemnate în ultima perioadă. Însă, în cazul extremismului maghiar, ascuns de atâţia ani sub preşul "integrării României", dumneavoastră. sunteţi cel şi cei care trebuie să ieşiţi din debara, în speranţa reparării imaginii ţării noastre şi a punerii la punct a unor cazuri de o gravitate, extremă''. Comentariile sunt de prisos.
Desigur, preşedintele Ungariei începuse să se comporte în România ca şi în Ungaria. Dar înainte de a se fi adoptat o măsură descalificantă ca manieră diplomatică şi reacţie de stat, era bine să se fi reflectat că în urmă cu câteva luni i-a ţinut isonul şi preşedintele în funcţie al României.
Recentele evenimente de la Chişinău au un lung şir de cauze anterioare, în care reacţiile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională ori au lipsit, ori au fost inadecvate, ori s-a mers pe mâna scenariştilor şi regizorilor întâmplărilor ce s-au cumulat agresiv şi exploziv cu începere din 2007. O gazetă, onestă iniţial, apoi cel puţin dubioasă, după schimbarea echipei editoriale, al cărui nume nu mai merită a fi pronunţat, a făcut tiraj sponsorizat, pe seama promovării diversiunilor antiromâneşti ale Coloanei a V-a a KGB-ului din Republica Moldova şi din România. Dar propaganda antiromânească nu stă doar într-o publicaţie. Unde ne este contrapropaganda? Care dintre serviciile sau agenţiile guvernamentale pot răspunde?
Declarările de persona non-grata, rechemările diplomaţilor de la post, scandaluri de spionaj e adevărat că au mai existat chiar şi între membrii familiei NATO, dar în situaţia României avem parte de ingredientele specifice războiului rece ce ne sunt servite ca ameninţare sub pretexte extrem de periculoase şi în numele unor interese ce îi vin mai de departe.
Nu dorim să antamăm concluzii riscante în ceea ce priveşte capacităţile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională de a servi cu profesionalism şi devotament interesele supreme ale naţiunii. Dorim doar să credem că marea lor discreţie, la care raţiunea de a fi le obligă, nu se datorează absenţei lor din prima linie de apărare a României.
Dacă tot este criză, atunci să nu fie nimic în afara crizei! Cam la atât pare a se rezuma Doctrina Palatului Cotroceni în materie de politică externă şi securitate naţională. Acceptăm să fim contrazişi. Nu cu vorbe, ci fapte. Şi nu cu orice fel de fapte: un turneu al Preşedintelui României la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău, iar în fiecare dintre capitale să se dea publicităţii o Declaraţie solemnă comună de prietenie şi bună înţelegere.
Ion STAN - Secretar
Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6631&idm=1,62&idl=1
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=278&cam=2&leg=2008

Vezi si
Romania libera: Axa lui Basescu s-a destramat

No comments: